1.

Este dificil sa te cunosti pe tine insuti. Dar cred, ca cel mai dificil este sa te accepti exact asa cum esti. Nu iti poti schimba natura ta, pentru ca asta esti. Nimeni si nimic nu iti poate lua Personalul, individualitatea. Esti unic si totusi, esti la fel ca ceilalti. toti incercam sa ne acceptam. de cele mai multe ori, luptam o viata intreaga sa ascundem cine suntem, si in schimb schitam o persoana care nu numai ca ne este straina, dar la prima incercare totul se va darama ca un castel de cuburi. inclusiv cine crezi tu ca esti. Accepta. trecut, prezent; fac parte din tine, cel adevarat. Priveste inainte, in Viitor, dar ca tine insuti, nu o imagine pe care o cladesti pentru ceilalti. asa nu vei fi niciodata fericit. Nimeni nu este responsabil de fericirea ta, decat tu. Atunci de ce trimiti o persoana straina sa traiasca in locul tau? nu te ascunde! Traieste, iubeste... asa cum vrei si poti Tu.

Adolescentul miop

Cati dintre noi nu au citit acest roman al unui om sucit? Eu l'am recitit acum, dupa ce il citisem acum multi ani. L'am citit prima data pe vremea cand tulburarile mele inca nu isi aveau locul in mintea mea, cand inca nu eram suficinet de confuza sa inteleg ce a vrut acest tanar sa imi transmita prin romanul lui. Dar cati dintre noi nu ne'am identificat cu acest adolescent miop? am regasit pagini si pagini care parca erau scrise de un eu al meu. Cred ca este un roman esential al descoperirii, al regasirii, un roman al adolescentului tipic. Tipic in sensul preocuparilor nu neaparat pt literatura sau stiinta,ci pt gasirea fortei interioare, pt autocunoastere, pt autoimpunerea unor standarde. M'a facut sa ma gandesc adanc la ceea ce simt fata de lume, dar mai ales fata de mine. M'a facut sa ma intreb, daca ma desconsider, de ce o fac si de ce nu fac ceva sa imi dovedesc si eu "eroismul". Nu incerc in nici un caz sa comentez un roman sau sa il laud mai mult decat ar trebui laudat. Eu aproape am trecut de perioada adolescentei, si mi'am dat seama ca mie mi'a lipsit decat o mansarda si o biblioteca plina de carti ca sa fiu acel adolescent din anii '20. Acum ca stau sa ma gandesc, m'am mintit ani lungi si grei ca imi place singuratatea. Am detestat'o insa am ajuns sa ma mint atat de mult, incat am ajuns sa cred chiar eu ca doar in singuratate reusesti. Eu nu am reusit decat sa imi sporesc ura fata de orice nu se potrivea standardelor mele. Am refuzat atat de mult timp sa traiesc, si in momentul in care am ajuns la o limita, cand sufletul meu era atat de plin de resentimente incat chiar si lumina care ma trezea in fiecare diminteata mi se parea insuportabila, mi se parea un complot pt bunastarea mea. Care bunastare stau si ma intreb acum. Nu exista asa ceva; exista doar o incapatanare de a refuza lumea. Si acum am recitit romanul. Nu mi'a rezolvat probleme, conflictele cu mine insami. Mi'a demonstart insa tanarul ca toti avem conflicte cu noi si cu lumea, ca toti, la varsta adolescentei suntem vulnerabili in fata propriilor noastre decizii si apoi in fata consecintelor acestora. Nu stiu ce sa fac cu tot ce simt, caci simt cateodata ca ma sufoc de atatea intrebari si raspunsuri. Si ura pe care o simteam, am inlocuit'o cu iubire, insa semne au ramas, si tentatia singuratatii inca imi da tarcoale. Insa nu vreau sa renunt la nimic din viata asta. Vreau sa fiu capabila de fapte de eroism, si vreau sa fiu tot ce nu am fost pana acum.



Iti multumesc, draga adolescent miop

Mi se pare ca sunt ca o vioara. Ar mai putea sa cante o vioara in care s'au batut cuie?


[Z. Stancu - Descult]